vineri, 5 noiembrie 2010

In cautarea suficientei


"Lacomia omenirii este de nepotolit", scria Aristotel acum 23 de secole, descriind acel fenomen prin care, pe masura ce fiecare dintre dorintele noastre este satisfacuta, o noua dorinta ii ia locul. Aceasta observatie, pe care se bazeaza orice teorie economica, constituie raspunsul cel mai plauzibil la intrebarea "de ce oamenii nu sunt multumiti cu ce au?". Daca dorintele noastre sunt imposibil de satisfacut, atunci un concept ca "destul" nu poate exista.
Si noi adolescentii din ziua de azi ne chinuim sa facem scolii, platim meditatii(uneori inutile), ne stresam cu tot felul de lucrari, teze si proiecte ca sa ajungem, ghici unde..., la facultate si  sa o luam de la capat cand tocmai credeam k le-am facut pe toate. Incepem sa ne dorim si mai mult, ne epuizam psihic, fizic, devenim copiii stresati ai secolului XXI, fara copilaria aceea linistita si atat de contructiva din gradina bunicii, printre flori, rasete si jocuri. Noi ne "bucuram" de inalta tehnologie, de mancarea atat de frumos ambalata si mirosurile acelea false, arome parca toxice, praf si asa ne irosim viatza privind bucatele din cer printre blocurile orasului de fum.
Am putea spune ca obiceiurile moderne de consum se deosebesc de cele observate de Tolstoi numai prin faptul ca, astazi noi suntem mult mai bogati decat stramosii nostri. In consecinta si efectele produse asupra mediului ambiant sunt mai dezastruoase. In societatile de masa anonime  din tarile dezvoltate industrial oamenii nu mai au acea legatura sociala fata in fata. Virtuti ca integritatea, onestitatea, indemanarea sunt prea greu de masurat pentru a fi unitati de masura ale valorii sociale. Astfel, este de la sine inteles ca ele sunt inlocuite progresiv cu singurul indicator al valorii - BANUL.
Ma gandeam cat de fericiti sunt taranii aia din satele uitate intre munti. In primul rand sunt sanatosi, mananca natural, poate le este greu la camp, poate e dificil sa-si creasca copiii, invatamantul este o problema...si oare cat le va mai merge asa? Acolo intalnim oameni mai buni care nu sunt atrasi de ispitele orasului, care isi conduc viata dupa spusele lui Dumnezeu, care se imbraca inca in costumul nostru traditional cu ie si brau.
Ce va urma ?                                     



Unii spun ca lumea se va sfarsi in flacari,
Altii spun ca in gheata.
Din ce-am gustat eu din dorinta,
Ii cred pe cei ce spun de flacari,
Dar daca ar fi sa pier de doua ori,
Cred ca am invatat destule despre ura
Ca sa spun ca pentru distrugere
E la fel de buna si gheata
Si ar fi suficienta.(Twilight)

Si inca nu-mi pierd speranta in regenerare, in vitalitate, in stralicire, in frumusete, in forta... vom renaste din cenusa, un stol nesfarsit de pasari Phoenix.

 

miercuri, 2 iunie 2010

miercuri, 14 aprilie 2010


De curand am inceput o carte destul de interesanta si mi-am amintit de vechile timpuri in care citeam carti despre expeditii, comori, pirati sau vanatori de balene. Desi sunt cam mare asta nu ma impiedica sa cred inca in fiinte mitice. M-au pasionat sirenele si piratii.
Vreau sa fiu pirat! Vreau comori, vreau aventuri, vreau o corabie, vreau sa beau cu marinarii!  Ce trista mi se pare epoca in care traiesc.E moderna, totul se rezolva atat de usor, nimic nu este palpitant si cel mai rau este ca nu am niciun vis mare. Ce imi doresc eu nu se numeste un ideal, e pur si simplu un sablon tampit. "vreau sa termin o facultate, sa am un loc de munca bun, sa-mi intemeiez o familie". Siiiiiiiiiii unde e comoara meaaa?
gandeste-te cat de tare ar fii sa pleci cu corabia pe ocean in cautarea absolutului, a fericirii. Si ce daca poate nu gasesc comoara, gasesc eu ceva bun. Cu siguranta daca voi cauta voi gasi.Poate un pirat frumos si bogat, poate o lampa k a lui Aladin, poate chiar intrarea sper lumea de dincolo. Dar nu... eu ma trezesc dimineata sa plec la scoala, sa scriu, sa invat. De ce e asa de plictisitor? Unde e riscul, povestea, fantezia?
 Dupa cum spuneam citesc o carte pe care mi-a recomandat-o Irina "Elevul Dima dintr-a saptea". Dima asta gaseste o scrisoare a unui pirat si sunt cam invidioasa pe el. Sa vezi cu cata daruire se gandeste la un plan sa ajunga la comoara, cat de incantat si captivat e de idealul sau. Isi imagina ca va ajunge pe Insula fara nume si ca se va casatori cu regina amazoanelor, ca va avea comoara si isi va construi propiria tara. Si toate astea se se petreceau la Craiova, la Slatina ce are? Poate ca nu are nimic, dar eu traiesc in zilele lui 2010 si pana imi construiesc io o flota sa ma duc pe Insula fara nume vine sfarsitul in 2012. In fine... uite cum scrie un pirat!

Prietene John, iti scrie frate-tau mai mare, Jim Blacke, care asteapta din zi in zi, grohaind in pat , sa-l ia dracu'. Am mai scapat eu de cumatrul Scaraotchi si altadata, dar acum cred ca mi s-a infundat.
Tii minte cand ne-am ciocni cu San-Salvador-ul nostru de blestematele alea de stanci dintre Borneo si Celebes? Eram gata s-o pornesc pe fundul oceanului, dar tu ai fost de alta parere. Mare scofala n-ai facut cu asta, chiar m-ai pus in incurcatura cu recunostinta. Acum, habar n-am pe unde umbli, daca n-ai crapat intre timp si tare ma tem ca am prapadit bunatate de cerneala. In sfarsit, cum ti-o fi cantat cocosul la nascare.
Ma, carlan pacatos, casca bine ochii la ceea ce-ti scriu mai la vale, si sa nu te plangi ca nu te-a palit si pe tine o data norocul. Acu' doi ani am pus laba pe un mare secret de la bunicu-meu, carmaciul, cu trei ceasuri inainte de a-si da duhul. Ti-l var pe dragoste chioara , lua-te-ar dracu'. Si lui i l-a dat, la randu-i, muierea unui pirat batran cu care a trait, dar povestea e lunga si n-am pofta sa fac scurta la mana asternand-o pe hartie. Asculta ici despre ce-i vorba:
In arhipelagul Galapagos din Pacific, prin dreptul Ecuatorului, se afla o insula(se afla ele vre-o 30 dar nu ne intereseaza altele, naiba sa le ia). Aceasta de care-ti spusei n-are nume, n-a calcat-o picior de alb, e , in sfarsit, fata mare cum a lasat-o ma-sa, natura. Ei bine, aici se gaseste o comoara, comoara vestitului pirat Kyd Brown, care stii cum a dat ochii peste cap acusi o suta de ani, pe vremea Corsicanului. El n-avu parte de comoara, nici bunicul, nici barbatul tiitoarei bunicului, nici eu. Poate oi avea tu noroc, ma John, ori Ion, cum te-o chemand in tara ta, ca tainele cerului sunt mari, baietele!...
Dar,in laturi cu vorbaria. Ia sema de ici: insula cu pricina are pozitia : 90grade , 40' longitudine estica ; 1grad, 43' latitudine nordica si 1 grad si 25'latitudine sudica. Lamurit ori ba?
Acu' sa vedem unde se afla dumeaei, comoara, care, dupa cum umbla vorba, ar avea mai multe mii de kg de aur, fie in lingouri solide, fie in monede cu fetele a peste 100 de regi, fie in juvaericale muieresti.Oricum, e mai dihai decat comoara cetatii Lima, capturata tot de pirati.
Dupa ce pui piciorul pe insula pe la sud si mergi cam o jumatate de mila, trebuie sa dai cu nasul de un baobab. In fata lui, cam la 20 de stanjeni, e un cocotier,iar in dreapta si in stanga alti doi cocotieri.Acusa atentie:daca unesti cu o linie cocotierii laturalnici si cu alta cocotierul din fata, in punctul unde se intalnesc aceste doua linii acolo este ingropata comoara.
Sa-ti desenez mai bine sa nu te incurci.
Invatatura mea e asta:fa ce-i face, strange niscaia gologanasi de unde si cum ai putea, ia-ti o mana de oameni credinciosi si cara-te fara zabava la Ecuator, sa pui mana pe aur, ca nu cumva sa-ti ia inainte altu mai iute de picior.
N-ai a te teme de nimeni. Dupa cum iti spusei, insula e pustie ca buzunarele mele. Bunicul auzise de la cineva ca s-ar fi aciuat oe acolo un neam de femei lungane, care umbla pe cai ca amazoanele. El nu credea in baliverne de-astea, nici eu. Nu stau ele, muierile, fara barbati, nici sa le pici cu ceara.
Si, cand ti-o fi bine, trage-mi cate o injuratura zdravana, in semn de recunostinta. Eu am sa te aud si - hac!- sughit in cazanul cu smoala.
Asta-i tot...Ce sa fac daca n-am avut parte sa dau cu nasul de bogatie-tarfa asta dupa care alergam toti? Du-te macar tu, pacatosule, si in caz ca nici pe tine nu te tin curelele,pricopseste pe altul ochit de noroc. Sa ne vedem cat mai tarziu, mama ei de viata! Sterge-te pe bot, sa te pupe Jim Blacke.

     

marți, 9 februarie 2010


Despre dragoste si alti demoni


In 1942, intr-o manastire din America Latina sunt scoase la lumina ramasitele lumesti ale unei adolescente, Sierva Maria de Todos Los Angeles.Splendida ei podoaba capilara masoara douazeci si doi de metri lungime... Sa fie oare aceasta descoperire fructul imaginatiei inflacarate a autorului?

Reala sau fictiva, ea reprezinta punctul de plecare al unei inedite povesti de dragoste, desfasurate pe fundalul pitoresc si decadent al Cartagenei, la mijlocul secolului al XVIII-lea. Sierva Maria este muscata de un caine.Banuind-o de turbare sau ca ar fi posedata de diavol, Inchizitia o trimite la o manastire, unde, alaturi de exorcistul ei, Don Cayetano Delaura, traieste o pasiune nebuna, distructiva si, prin urmare, blestemata...
Pot spune ca este cea mai ciudata si impresionanta iubire despre care am citit vre-o data. O nebuna si un preot care se indragostesc si vor sa fuga impreuna. 

"Sierva Maria era asezata la fereastra, in fata unei campii ninse, luand si mancand una cate una boabele unui ciorchine de strugure pe care-l tinea in poala.Fiecare boaba despinsa crestea imediat la loc. In vis era limpede ca fetita statea de ani in sir la fereastra aceea infinita, incercand sa termine ciorchinele si nu se grabea, fiindcasta ca ultima boaba inseamna moartea." (pg 126)

Frate e tare Marquez asta... uite la ce s-a gandit.

"In urmatoarele zile nu cunoscusera clipe de liniste decat cand erau impreuna. Nu se saturasera sa vorbeasca de chinurile iubirii, se sfarseau sarutandu-se, recitau plangand cu lacrimi fierbinti versuri de indragostiti, isi cantau la ureche, se adanceau in abisuri de dorinta pana la limita fortelor, extenuati dar feciorelnici"

"In clipele de ragaz ale patimii is dadura unul altuia dovezi nemasurate. El ii spuse ca ar fi in stare de orice de dragul ei. Sierva Maria ii ceru cu o cruzime copilareasca sa manance un gandac." (pg 217)

"Ii spuse ca dragostea era un sentiment contra naturii, condamnand doi necunoscuti la o dependenta meschina si nesanatoasa, cu atat mai efemera cu cat mai intensa. Dar Cayetano nu-l auzi. Obsesia lui era fuga cat mai departe cu putinta de tirania lumii crestine" (pg 247)

In final, acest preot in devenire Cayetano pe care il iubea fata nebuna si posedata a fost arestat si nu s-a mai putut intoarce la ea niciodata. Sierva Maria nu a aflat ce s-a intamplat cu el si m-as fi asteptat din partea ei la o reactie tipica unei nebune insa incheierea e mai mult decat ciudata, dand la iveala complexitatea sentimentului, maiestria prin care acesta se imbina cu nebunia fetei posedate de demon.

"Sierva Maria nu intelesese niciodata ce se intamplase cu Cayetano Delaura, de ce nu se mai intorsese cu cosul plin de bunatati din targ si cu pasiunea-i din noptile fara sat. Pe 29 mai, fara puterea de a mai rezista, visa iar fereastra deschisa sper un camp acoperit de ninsoare, unde Cayetano Delaura nu se afla si nu avea sa se afle in vecie. Tinea in poala un ciorchine de struguri aurii ce creasteau imediat la loc de cum ii manca. Dar de data asta nu lua boabele una cate una ci doua cate doua, tinandu-si aproape rasuflarea, caci tanja sa ajunga la ultima. Gardiana care intra s-o pregateasca pentru a sasea exorcizare o gasi moarta de dragoste in pat, cu ochii straluciotori si pielea de prunc nou nascut. Suvitele parului i se iveau in bucle pe capul ras si se vedeau creascand" (pg 254)


Ideea visului e originala. Prima oara nu se grabea sa termine ciorchinele pentru ca nu-si dorea sa moara, insa a doua oara manca tinandu-si rasuflarea pentru a ajunge la ultima boaba. Si a ajuns... Sa fie dragostea motiv sa-ti doresti moartea? Daca si pe lumea cealalta iubesti tot ce ai avut pe pamant si nici acolo nu-l ai cum
mai vindeci suferinta?