In cautarea suficientei

"Lacomia omenirii este de nepotolit", scria Aristotel acum 23 de secole, descriind acel fenomen prin care, pe masura ce fiecare dintre dorintele noastre este satisfacuta, o noua dorinta ii ia locul. Aceasta observatie, pe care se bazeaza orice teorie economica, constituie raspunsul cel mai plauzibil la intrebarea "de ce oamenii nu sunt multumiti cu ce au?". Daca dorintele noastre sunt imposibil de satisfacut, atunci un concept ca "destul" nu poate exista.
Si noi adolescentii din ziua de azi ne chinuim sa facem scolii, platim meditatii(uneori inutile), ne stresam cu tot felul de lucrari, teze si proiecte ca sa ajungem, ghici unde..., la facultate si  sa o luam de la capat cand tocmai credeam k le-am facut pe toate. Incepem sa ne dorim si mai mult, ne epuizam psihic, fizic, devenim copiii stresati ai secolului XXI, fara copilaria aceea linistita si atat de contructiva din gradina bunicii, printre flori, rasete si jocuri. Noi ne "bucuram" de inalta tehnologie, de mancarea atat de frumos ambalata si mirosurile acelea false, arome parca toxice, praf si asa ne irosim viatza privind bucatele din cer printre blocurile orasului de fum.
Am putea spune ca obiceiurile moderne de consum se deosebesc de cele observate de Tolstoi numai prin faptul ca, astazi noi suntem mult mai bogati decat stramosii nostri. In consecinta si efectele produse asupra mediului ambiant sunt mai dezastruoase. In societatile de masa anonime  din tarile dezvoltate industrial oamenii nu mai au acea legatura sociala fata in fata. Virtuti ca integritatea, onestitatea, indemanarea sunt prea greu de masurat pentru a fi unitati de masura ale valorii sociale. Astfel, este de la sine inteles ca ele sunt inlocuite progresiv cu singurul indicator al valorii - BANUL.
Ma gandeam cat de fericiti sunt taranii aia din satele uitate intre munti. In primul rand sunt sanatosi, mananca natural, poate le este greu la camp, poate e dificil sa-si creasca copiii, invatamantul este o problema...si oare cat le va mai merge asa? Acolo intalnim oameni mai buni care nu sunt atrasi de ispitele orasului, care isi conduc viata dupa spusele lui Dumnezeu, care se imbraca inca in costumul nostru traditional cu ie si brau.
Ce va urma ?                                     



Unii spun ca lumea se va sfarsi in flacari,
Altii spun ca in gheata.
Din ce-am gustat eu din dorinta,
Ii cred pe cei ce spun de flacari,
Dar daca ar fi sa pier de doua ori,
Cred ca am invatat destule despre ura
Ca sa spun ca pentru distrugere
E la fel de buna si gheata
Si ar fi suficienta.(Twilight)

Si inca nu-mi pierd speranta in regenerare, in vitalitate, in stralicire, in frumusete, in forta... vom renaste din cenusa, un stol nesfarsit de pasari Phoenix.